Low Cost Bilete de Avion

O zi in Manchester

Despre Manchester se spune ca este locul in care Rolls l-a intalnit pe Royce, ca aici Ernest Rutherford a divizat pentru prima data un atom, ca este gazda celei mai cunoscute echipe de fotbal din lume, si anume Manchester United, sau ca in secolul al 18-lea a devenit primul oras industrial, fiind recunoscut pe atunci drept un adevarat “Cottonopolis” si totodata capitala mondiala in producerea si prelucrarea bumbacului.

Manchester

Cu un centru al orasului aglomerat dar compact, cu multe lucruri de vazut, cumparat sau explorat, cu o diversitate etnica ridicata ce isi lasa profund amprenta asupra lui, Manchester este unul dintre cele mai accesibile orase din Marea Britanie atat datorita locatiei centrale, cat si a nivelului de conectivitate bine pus la punct cu infrastructura nationala de transport.

Pentru orice turist King Street este una dintre cele mai importante artere din Manchester si care odata cu trecerea timpului a devenit dominata de restaurante scumpe, de magazine cu produse de lux, sau de pub-uri frecventate de fotbalistii echipelor locale sau de catre celebritati. In trecut, prin anii 1970, exista o delimitare clara intre partea estica (sau cartierul birourilor si a cladirilor financiare de pe King St. si Cross St.), si partea de vest (King Street West), o strada mai ingusta, considerata drept principala artera comerciala.

La numai cativa pasi distanta, la capatul unui lung si intunecos pasaj pietonal se afla o impresionanta cladire a stilului neo-clasic, mai exact Biserica Protestanta St. Ann, construita initial din caramizi rosii de Collyhurst, un tip de caramida moale prelucrata in carierele din apropiere. Izvoarele istorice precizeaza ca biserica ar fi fost realizata de catre arhitectul John Barker prin finantarea constructiei de catre Lady Ann Bland si in urma unui act al parlamentului semnat de Regina Anne, prima regina a Marii Britanii si a Irlandei.

Locuri de vazut

Contrastand cu aspectul arhaic al catedralei, Urbis building ce gazduieste National football Museum este o superba cladire moderna, cu un exterior format din aproximativ 2.200 de geamuri de sticla aranjate in benzi orizontale, si care dispune de un sistem de racire adiabatic utilizat in timpul verii si de un sistem de recuperare a caldurii necesar in timpul iernii pentru cresterea eficienței energetice. Muzeul este dedicat lumii fotbalului si cuprinde cea mai mare colectie din lume cu peste 140.000 de articole sportive diferite, colectii si fotografii apartinamd FIFA, o camera interactiva pentru copii si un Hall of Fame realizat in amintirea celor mai buni jucatori, manageri si echipe de fotbal. Intrarea in muzeu este gratuita si este un must-see pentru orice suporter al acestui sport.

Piccadilly Gardens este inima orasului

In plus, este o adevarata oaza urbana cu fantani arteziene foarte frumos iluminate pe timp de noapte, spatii verzi pentru relaxare, numeroase cafenele si restaurante. Tot aici a fost montata si Wheel of Manchester, o roata uriasa de 60 de metri adorata de turistii de toate varstele ce duce cu gandul inca o data la capitala londoneza si la mai celebrul London-Eye.

In imediata apropiere, Manchester Arndale Shopping Centre, cel mai mare centru comercial din Marea Britanie, pune la dispozitia impatimitilor de shopping peste 240 de magazine si o multime de restaurante si fast-food-uri. In schimb, pentru iubitorii de carti si chilipiruri, Portland Street este locul ideal unde puteti gasi carti, reviste vechi si viniluri la numai £1, iar pasionatii de arta nu trebuie sa rateze Manchester Art Gallery cu una dintre cele mai bogate colectii de arta din Marea Britanie, cu numeroase picturi pre-rafaelite si arta britanica de la inceputul secolului al 20-lea.

In Manchester se poate ajunge prin Germanwings – o companie aeriana de tip low cost, care vinde bilete de avion cu plecare din mai toate orasele Europei catre aceasta destinatie.


Categorised as: Calatorie


Comments are closed.

X